Please use this identifier to cite or link to this item: https://dspace.upt.ro/xmlui/handle/123456789/3595
Title: Strategii de comandă a motorului sincron cu reluctanţă variabilă şi comutaţie secvenţială în acţionări electrice
Authors: Cornea, Octavian
Subjects: Maşini sincrone
Sisteme de acţionare electrică
Cuplu electromagnetic
Metoda elementelor finite
Inginerie electrică
Modelare matematică
Teză de doctorat
Issue Date: 2007
Publisher: Timişoara: Editura Politehnica
Citation: Cornea, Octavian. Strategii de comandă a motorului sincron cu reluctanţă variabilă şi comutaţie secvenţială în acţionări electrice. Timişoara: Editura Politehnica, 2007
Series/Report no.: 6 Inginerie Electrică;22
Abstract: Maşina sincronă cu reluctanţă variabilă şi comutaţie secvenţială (MSRV-CS) este o maşină electrică de tip sincron la care cuplul electromagnetic se dezvoltă pe principiul reluctanţei minime. Utilizarea ei este convenabilă într-o serie de aplicaţii unde simplitatea constructivă, robusteţea deosebită şi lipsa magneţilor permanenţi sunt importante. Teza de doctorat abordează strategiile de comandă utilizate pentru motorul cu reluctanţă variabilă şi comutaţie secvenţială în scopul îmbunătăţirii performanţelor sistemelor de acţionare electrice care conţin astfel de maşini. Lucrarea se întinde pe şase capitole. Primul este o prezentare generală a sistemelor de acţionare electrică cu MSRV-CS în care sunt incluse maşina electrică, convertorul static pentru alimentare şi sistemul de reglare. Al doilea capitol este o sinteză privind tehnicile de reducere a pulsaţiilor de cuplu la MSRV-CS. Obţinerea unui cuplu cu pulsaţii reduse este principalul obiectiv al oricărei strategii avansate de control şi pentru atingerea lui au fost încercate diferite metode dar nu există încă o strategie de control universal acceptată. Capitolul 3 arată cum pot fi determinate experimental principalele caracteristici ale motorului şi sistemului de acţionare: caracteristicile de magnetizare, caracteristica de cuplu, momentul de inerţie total, curbele inductivităţii şi rezistenţa fazei. Modul în care acestea sunt obţinute cu ajutorul metodei elementului finit este prezentat în capitolul 4. În plus, acesta conţine şi o investigaţie asupra influenţei pe care o poate avea o fază a motorului asupra cuplului produs de celorlalte faze. Capitolul 5 conţine trei modele ale MRSV-CS şi rezultate de simulare ale unui sistem de acţionare în patru cadrane cu mai multe strategii de comandă şi în diferite situaţii de funcţionare. Ultimul capitol prezintă în detaliu standul experimental cu MSRV-CS utilizat în timpul elaborării tezei şi rezultatele experimentale obţinute cu ajutorul acestuia. În final sunt prezentate principalele contribuţii ale tezei şi sugestii pentru continuarea cercetării.
URI: http://localhost:8080/xmlui/handle/123456789/3595
ISSN: 1842-7022
Appears in Collections:Teze de doctorat/Phd theses

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
BUPT_TD_Cornea Octavian.pdf7.41 MBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.