Abstract:
Pornind de la numeroasele transformări prin care a trecut sistemul social românesc dedicat protecției copilului, în perioada post revoluție, și analizând categoriile de copii cu cel mai mare grad de risc și arhitectura dedicată lor, această teză argumentează necesitatea unei abordări și proiectării diferențiate pentru copiii care au petrecut o perioadă de timp în stradă față de celelalte categorii de copii în situații de risc. Lucrarea analizează contextul arhitecturii dedicate acestei categorii de copii atât din punct de vedere psihologic, social, economic cât și politic, fiind enunțată o strategie interdisciplinară în trei pași pentru crearea unei arhitecturi reziliante. Prin propunerea unei arhitecturii modulare și reziliante, a cărei adaptabilitate se stabilește cu ajutorul algoritmilor genetici, șansele de recuperare a acestor copii cresc. Totodată se deschid noi orizonturi în continuarea cercetării și analizarea funcționalității soluțiilor propuse.
