Mobilierul în a patra revoluție industrială

Abstract

Termenul Industrie 4.0, propus în 2011 se referă la a patra Revoluţie Industrială (RI4). Momentul poate fi descris ca fiind o eliberare a maşinii, aceasta ieşind din automatismul producţiei de serie. Revoluţiile industriale anterioare au caracteristici similare: sunt rapide, ireversibile, perturbatoare, distructive. Odată aparută tehnologia nouă, împiedicarea implementării ei nu este o metodă fezabilă, chiar dacă în mod inevitabil grupuri semnificative vor fi afectate negativ. Scopul studiului constă în identificarea în cadrul proiectării şi execuţiei de mobilier a: zonelor afectate de automatizare, aptitudinilor necesare designerului (complementare automatizării) în cadrul RI4, direcţiilor de evoluţie a mobilierului, posibilităţilor şi necesităţilor de acţiune pentru influenţarea direcţiilor de dezvoltare. Pentru determinarea acestora se face o analiză a implicaţiilor automatizării RI4 asupra: designului (evoluţia sistemelor informatice, barierele digitale şi robotice, ameninţări, drepturi de autor şi piraterie, noi tentative de automatizare a procesului de design), producţiei de mobilier (particularităţi ale fabricaţiei digitale, curente de avangardă în mobilier), diferitelor moduri de relaţionare ale designerului şi ale utilizatorului cu tehnologia şi evoluţiei tendinţelor actuale în mobilier (design şi execuţie). Zonele de acţiune complementare automatizării în cazul designului şi a execuţiei în RI4 au fost identificate în principal ca fiind: generarea ideii şi asigurarea diferenţierii produselor, percepţia senzorială, elemente emoţionale, designul interacţiunilor om/obiect/tehnologie incorporată. Aceste elemente au dus la luarea deciziei asupra studiilor de caz necesare. Acestea s-au realizat în zona percepţiei, în zona interacţiunii omcomputer, precum şi un exercițiu pentru verificarea concluziilor parţiale constând în designul şi realizarea unei piese de mobilier. Concluzii: procesul de design nu se poate desfăşura eficient integral în mediul digital. Ca urmare a faptului că anumite elemente ale percepţiei nu se pot simula, este necesară abordarea unui proces hibrid. În design accentul trebuie pus pe partea de inovare, de creştere a complexităţii interacţiunilor om/obiect/tehnologie fizică incorporată/ componente virtuale. În cazul fabricației digitale apare necesitatea unor studii teoretice în sensul redefinirii noţiunilor de artă, meserie, meşteșug, design (atât ca şi componentă umană cât şi ca elemente automatizate), de original, copie, unicat sau serie variabilă. Este necesară punerea de presiune pe dezvoltatorii de unelte digitale în sensul mutării desfaşurării interacţiunii om-maşină în termeni umani.