Abstract:
Neoliticul reprezintă un punct nodal în istoria umanității și, implicit, a arhitecturii. Sedentarizarea agrară a generat trecerea de la preistorie la istorie, de la construcțiile cu forme libere la structurile rectangulare cu multiple posibilităţi de evoluție. Constatând că în reconstituirile de construcții arheologice metoda standard era reprezentarea axonometrică sau perspectivele descompuse și enumerarea descoperirilor de șantier, care transmitea incomplet informația și nu determina dimensional volumul construcției, am elaborat o nouă metodă de reconstituire arhitecturală în două faze – centralizarea sintetică a informațiilor existenta în 6 file de date: geografice, climatice, tehnice, economice, sociale și culturale, și reprezentarea geometric corectă a volumului arhitectural prin: planșe, secțiune caracteristică, toate fațadele și axonometrie la scară. Ca studiu de caz am ales o zonă coerentă spațial și temporal din Cultura Vinča, Banatul românesc, respectiv triunghiul Uivar – Foeni – Parța. Am realizat efectiv câte 3 reconstituiri din fiecare areal pe baza cărora am identificat tipologiile locale și apoi zonale. Pe baza acestor tipologii zonale continuate se pot întocmi istorii sistematice ale arhitecturii perioadei neolitice care să fie integrate în istoriile generale ale arhitecturii, completând astfel o perioadă puțin studiată și aprofundată.
