dc.description.abstract |
De la inventarea motoarelor ca şi combustibil s-au inventat, respectiv propus mai multe surse de energie ca monosurse (energie electrică, benzină, motorină, etanol,etc.) sau în amestec cu alte componente ( ca de exemplu etanolul, MTBE: metil-tertier-butil-eter etc.).
Conform stării din prezent a tehnicii, acestea pot fi combustibili clasici, sau combustibili alternativi, adică în afară de benzina şi motorina obţinute din prelucrarea ţiţeiului orice alt combustibil.
Lucrarea inventariază importanţa problemei poluarii cu mijloace de transport in comun cu motoare diesel de puteri mijlocii mari in aglomerarile urbane. Sunt aduse la zi informaţii privind stadiul actual al cercetărilor privind geneza şi controlul noxelor la vehicule urbane grele. Sunt trecuţi in revistă poluanţii produşi de motoarele cu ardere internă (m.a.i) utilizate in transporturile rutiere, se fac referiri la emisiile nelegiferate subliniindu-se că in general motoarele cu aprindere prin comprimare (m.a.c) emit mai puţine hidrocarburi uşoare decât m.a.s. cu catalizator cu câteva excepţii notabile: etilena, propilena si elbutena care sunt cunoscute ca având un rol important in formarea ozonului la sol. Se redau avantajele m.a.c. faţă de m.a.s. şi se prezintă geneza fumului care interesează in mod deosebit.
Deasemenea se trec in revistă, efectele regimului funcţional ale caracteristicii injecţiei ale particularităţilor constructive ale motorului, caracteristicile combustibilului, starea tehnică a motorului şi se insistă asupra problematicii specifice ale autobuzelor care constituie de fapt obiectul fundamental al lucrării. |
en_US |