Abstract:
Chimia 1,3,4-tiadiazolului este strâns legată de descoperirea fenilhidrazinelor şi a hidrazinei, de la sfârşitul secolului 19. Primul care a studiat nucleul tiadiazolic a fost cercetătorul Fiescker în 1882, însă fără a specifica natura legăturilor din heterociclu. Mai târziu, în 1890, Freud şi Kuh prin cercetările lor stabilesc natura legăturilor din heterociclul tiadiazolic.
În ceea ce priveşte derivaţii tiadiazolului prezintă interes tautomeria tiol–tionă, astfel că preocupările iniţiale, în studiul derivaţilor mercapto-tiadiazolului, spre exemplu a derivaţilor 2-carboxialchil-tio-5-mercapto-1,3,4-tiadiazol au avut ca scop elucidarea tautomeriei tiol-tionă indusă de gruparea NCS.
Derivaţii 1,3,4-tiadiazolului precum şi compuşii ce conţin nucleul 1,3,4-tiadiazolic îşi aduc aportul şi în medicină, putem spune că au revoluţionat această ramură, asta pentru că proprietăţiile lor sunt comparabile cu ale unor medicamente deja consacrate, de asemenea capacitatea acestor compuşi de a lega ionii metalici, a fost folosită cu success în construcţia senzorilor chimici.
În cadrul tezei de doctorat s-a urmărit studiul sintezei acizilor (3H-2-tioxo-1,3,4-tiadiazol-5-il)tio-alcanoici prin monoalchilarea 2,5-dimercapto-tiadiazolului, pentru a stabili dacă reacţia decurge la atomul de sulf exociclic sau la atomul de azot ciclic; obţinerea unor noi liganzi de tip acizi (3H-2-tioxo-1,3,4-tiadiazol-5-il)-tioalcanoici; obţinerea sărurilor de sodiu şi (sau) potasiu a formei monodeprotonate, respectiv bideprotonate a unuia dintre acizii (3H-tioxo-1,3,4-tiadiazol-5-il)tio-alcanoici; sinteza complecşilor de tipul ML2 (L= acid (3H-2-tioxo-1,3,4-tiadiazol-5-il)tio-alcanoic monodeprotonat; M= Ni2+,Mn2+,Cu2+, Co2+) şi a complecşilor de tip ML (L= acid 3H-(2-tioxo-1,3,4-tiadiazol-5-il)tio-alcanoic bideprotonat, M = Ni2+,Mn2+, Cu2+, Co2+) şi caracterizarea fizico-chimică a acestora.
