Abstract:
Stadiul actual al dezvoltării tehnologice impune extinderea domeniului
de aplicare al brazării oţelurilor înalt aliate şi a aliajelor neferoase pe bază de
Cu, Al, Ni, Co, Ti, în industrii de vârf, cum ar fi: aero-spaţială, energetică,
chimică, etc. Având în vedere caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească
îmbinările lipite (în special rezistenţă mecanică, rezistenţă la coroziune şi
ductilitate ridicate), se impune dezvoltarea unor aliaje de lipire şi a unor
procedee de brazare care să asigure îmbinării lipite caracteristicile de exploatare
dorite. Dacă până nu demult rolul brazării a fost limitat la realizarea de îmbinări
supuse la eforturi reduse, în care aliajul de lipire a fost privit mai mult ca un
adeziv, tehnica actuală, bazată pe cunoaşterea fenomenelor de bază ale
proceselor de îmbinare prin lipire, dispunând de echipamente moderne
(cuptoare cu atmosferă reducătoare sau vid, instalaţii CIF, etc.), permite
realizarea unor repere din metale similare sau disimilare cu caracteristici ridicate
de exploatare.
Toate aliajele de brazare convenţionale cu structură cristalină necesită utilizarea
fluxurilor de lipire care au rolul pe de o parte de a curăţi suprafeţele
componentelor şi de a le proteja pe durata operaţiei de lipire, iar pe de altă
parte de a asigura o bună întindere şi umectare aliajului de brazare.
Dezavantajul utilizării fluxurilor de lipire constă în faptul că există posibilitatea
corodării materialului de bază sau a îndepărtării parţiale a acestuia din rostul
capilar de către aliajul de lipire, cu efect negativ asupra omogenităţii structurale
a îmbinării brazate. În ultimii ani s-au dezvoltat aliaje de brazare cu structură
amorfă, în special pe bază de Ni sau Co, care se produc la nivel industrial sub
formă de benzi ductile. Folosite ca şi material de adaos la brazarea oţelurilor
inoxidabile şi a superaliajelor au condus la o creştere a rezistenţei mecanice şi în
special a rezistenţei la coroziune a îmbinării lipite [10, 12, 58 60, 66, 73 ]. Un
dezavantaj al acestor aliaje îl reprezintă temperatura ridicată de topire, drept
pentru care cercetările actuale se concentrează pe obţinerea de aliaje de
brazare amorfe cu temperaturi de topire mai mici, cum ar fi de exemplu cele pe
bază de cupru.
În acest context, scopul lucrării îl reprezintă dezvoltarea unor aliaje de brazare
cu structură amorfă pe bază de cupru, autofluxante, cu temperatură de topire
scăzută şi care să poată fi utilizate la brazarea cuprului, a aliajelor sale şi a
oţelurilor inoxidabile.
