dc.description.abstract |
În contextul în care internetul, face parte din viețile cotidiene a miliarde de oameni, prin
intermediul cercetării de față s-a procedat la studierea și testarea încrederii
consumatorilor în „E-COMMERCE” (EC), în general, cu particularizări în cazul platformelor
din România. Atingerea scopului cercetării de doctorat s-a realizat plecând de la obiectivul
general al tezei de doctorat concretizat în identificarea unui model de încadrare și testare
a încrederii consumatorilor în platformele de EC denumit M.T.I.C. și a presupus
parcurgerea a șapte obiective specifice. În scopul validării modelului M.T.I.C. s-au
introdus datele în programul SPSS și s-a stabilit consistența legăturii statistice dintre
variabilele independente (factorii încrederii) și variabilele dependente (dimensiunile
încrederii). Pentru validarea modelului M.T.I.C., a fost aplicat testul ANOVA (analiza de
varianță) din cadrul programului SPSS, care generează testul F (Fisher), pe baza căruia
se calculează valoarea lui Sig. (nivelul de semnificaţie). Cea mai puternică relație
confirmată este dată de ipoteza H5. Astfel, în situația în care este respectată securitatea
plăților on-line, respondenții consideră că, în aceeași măsură le este respectată și
confidențialitatea datelor cu caracter personal. |
|