Economia informală factor destabilizator în evoluţia societăţii româneşti

Abstract

Pornind de la faptul că preocupările de studiere a fenomenului economiei informale au început să-şi facă apariţia în ştiinţa economică abia în ultima parte a secolului XX, atunci nu putem vorbi de o delimitarea strictă a sa, termenul neavând destulă precizie nici pană în prezent. Mai mult, acurateţea stiinţifică a fenomenului, încă insuficientă, este dublată de unele confuzii, generate de existenţa şi circulaţia concomitentă a mai multor termeni. Practic, caracterul de noutate al studierii economiei informale explică şi faptul că nu există un accord între specialişti în ceea ce priveşte denumirea acestui fenomen (teoria vehiculând peste 20 de termeni). În vederea limitării dezvoltării economiei informale se impun alături de stabilirea de noi măsuri coercitive sau de majorarea sancţiunilor în cazul celor deja existente şi amplificarea măsurilor economice ce au rolul de a favoriza o creştere economică susţinută, o reducere a presiunii fiscale, precum şi realizarea unei reale stabilităţi legislative. Obiectivul final al reducerii presiunii fiscale, respectiv creş¬terea încasărilor bugetare, ca rezultat al diminuării şi aducerii la suprafaţă a economiei informale, va depinde la rândul său de nivelul coeficientului propus de descreştere a fiscalităţii, corelat cu volumul economiei informale preconizat a fi absorbit. Cu cât activitatea economiei informale este mai orientată spre componenta criminală, care nu are nimic de câştigat în mod direct din adoptarea măsurii de reducere a presiunii fiscale, cu atât răspunsul ei va fi mai rigid şi mai întârziat. Cea de a doua cauză importantă a economiei informale, ne referim la intensitatea reglementărilor fiscale, poate fi combătută printr-un proces consecvent de structurare a legislaţiei fiscale precum şi a celei economice în general, pe principii unitare urmărindu-se: scurtarea timpului afectat de contribuabil pentru obţinerea autorizărilor şi determinarea obligaţiilor fiscale; eliminarea posibilităţilor de interpretare abuzivă a dispoziţiilor atât în favoarea cât şi în defavoarea contribuabilului; reducerea costurilor de administrare a sistemului atât la nivel de contribuabil cât şi la nivelul statului, precum și armonizarea prevederilor legislative, a normelor şi procedurilor de lucru, cu cele din statele învecinate sau cu care există interese economice comune. Evaluarea rezultatelor favorabile, pe care aceste măsuri le determină, poate fi realizată numai în timp, analizându-se dinamica activităţilor de autorizare, licenţiere, depuneri deconturi fiscale, obiecţiuni şi contestaţii la măsurile dispuse urmare a controalelor fiscale, şi mai ales sporirea încasărilor bugetare. În practică, reducerea presiunii fiscale cât şi scăderea intensităţii reglementărilor pot fi introduse gradual în asociere cu alte acţiuni care în principiu, ar trebui să le consolideze efectele. Lucrul cel mai important pentru reuşita obiectivelor amintite îl constituie recăpătarea, de către populaţie, a încrederii în capacitatea de guvernare. Pentru aceasta sunt necesare o serie de condiţii: apariţia unei noi clase politice mai dinamice care să nu mai fie acuzată de imobilism, conservatorism, favoritism şi corupţie; reglementarea statutului funcţionarului public, crearea unui cult al funcţionarului de stat, caracterizat prin cinste, corectitudine şi responsabilitate, concomitent cu asigurarea unor condiţii materiale prin care să i se asigure un trai decent şi ferit de tentaculele corupţiei; accelerarea procesului de restructurare şi modernizare a justiţiei, a celorlalte elemente din aparatul de stat chemate să lupte împotriva corupţiei, împotriva criminalităţii economicofinanciare, în general, (poliţia, garda financiară etc); realizarea unui program de educare a populaţiei în domeniul reformelor economice, a sistemului de impozitare în scopul de a căpăta sprijinul şi acordul acesteia.