Utilizaţi acest identificator pentru a cita sau a face link la acest document: https://dspace.upt.ro/xmlui/handle/123456789/3598
Titlu: Materiale avansate modificate chimic prin funcționalizare cu aplicații în protecția mediului
Autori: Gabor, Andreea-Emeline
Subiecte: Protecţia mediului
Materiale avansate
Aplicaţii
Teză de doctorat
Data publicării: 2019
Editura: Timişoara: Editura Politehnica
Citare: Gabor, Andreea-Emeline. Materiale avansate modificate chimic prin funcționalizare cu aplicații în protecția mediului. Timişoara: Editura Politehnica, 2019
Serie/Nr. raport: 4 Inginerie Chimică;88
Abstract: Grupul de elemente REEs prezintă o multitudine de aplicaţii în sectoare economice importante, în tehnologii de înaltă performanţă, datorită proprietăţilor chimice, electrice, metalurgice, magnetice, optice şi catalitice. Datorită folosirii pe scara largă a REEs este importantă găsirea unor metode eficiente de recuperare. Există multe metode de separare, purificare şi preconcentrare a REEs-urilor cum ar fi adsorbţia, extracţia, cristalizarea, precipitarea chimică şi schimbul ionic. Dintre acestea, adsorbţia este recunoscută ca fiind una din metodele cele mai promiţătoare datorită simplităţii sale, a eficienţei ridicate şi a disponibilităţii pe scară largă. Există diverse materiale cu proprietăţi adsorbante utilizate pentru recuperarea REEs. Scopul acestei teze de doctorat a fost de a dezvolta materiale noi cu proprietăţi adsorbante superioare, care pot fi utilizate pentru recuperarea prin adsorbţie a REEs din soluţii apoase. Pentru a atinge dezideratul stabilit este necesar ca materialele adsorbante obţinute să fie ieftine şi sub formă granulară, să prezinte capacitate şi selectivitate de adsorbţie mare, rezistenţă fizică mare, astfel încât să nu se dezintegreze în apă şi să poată fi regenerate sau reutilizate. Studiile întreprinse au fost efectuate utilizând 3 suporturi, 4 extractanţi, 4 medii de dizolvare şi 3 metode de funcţionalizare. Suporturile folosite au fost de natură anorganică - MgSiO3 (florisil), din clasa polimerilor comerciali – răşina polimerică de tip Amberlite XAD7 şi din clasa biopolimerilor – celuloza (Avicel). S-au utilizat 4 extractanţi de natură organică, prietenoşi cu mediul şi relativ ieftini care conţin în structura lor grupări pendante cu heteroatomi de azot, fosfor şi sulf (β-glicerofosfat de sodiu, bromură de tetraetilamoniu, tiouree şi dihidrogenfosfat de tetrabutilamoniu). Extractanţii utilizaţi au fost dizolvaţi în etanol absolut, acetonă, toluen şi n-hexan. Pentru a realiza funcţionalizarea materialelor suport au fost utilizate trei metode diferite: metoda uscată cunoscută sub denumirea de metoda SIR (solvent impregnated resin), metoda evaporării solventului sub vid şi metoda ultrasonării. Materialele astfel obţinute au fost caracterizate prin spectrometrie de difracţie de raze X, microscopie electronică de baleiaj şi spectroscopie în infraroşu cu transformata Fourier. Datorită faptului că adsorbţia este o metodă de purificare/recuperare avansată, s-au studiat proprietăţile adsorbante ale materialelor obţinute asupra unor REEs şi anume lantan, europiu, neodim.
URI: http://localhost:8080/xmlui/handle/123456789/3598
ISSN: 1842-8223
Colecţia:Teze de doctorat/Phd theses

Fişierele documentului:
Fişier Descriere MărimeFormat 
BUPT_TD_Gabor.pdf20.95 MBAdobe PDFVizualizare/Deschidere


Documentele din DSpace sunt protejate de legea dreptului de autor, cu toate drepturile rezervate, mai puţin cele indicate în mod explicit.