Tema abordată în această lucrare este de real interes în majoritatea industriilor consumatoare de materiale metalice. Industria constructoare de autovehicule este cea mai mare consumatoare de materiale metalice, urmată în deaproape de industria aerospaţială, chimică, energetică, de larg consum şi de domeniul construcţiilor respectiv al transporturilor. Alegerea materialelor şi a proceselor de prelucrare a acestora este o etapă dificilă, dar de o importanţă majoră pentru performanţele şi costul produsului. Oţelul şi fonta au fost materialele metalice de bază din principalele sectoare industriale, astăzi însă tendinţa pe termen lung este de a utiliza materiale uşoare, mai rezistente şi mai durabile. Titanul este materialul metalic care prezintă un mare interes în domeniul industriei cât şi în domeniul cercetării, datorită proprietăţiilor sale şi utilizării limitate cauzată de costul ridicat de producţie. Pentru început s-a realizat o analiză a proprietăţiilor fizice, chimice şi mecanice a acestuia şi a domeniului său de aplicare. Utilizarea titanului conferă un raport favorabil rezistenţă / greutate, rezistenţă excelentă la coroziune, duritate, cu o limită de oboseală ce garantează longevitate în majoritatea aplicaţiilor. Procesele care modifică suprafaţa materialelor, pentru îmbunătăţiriea performanţelor în exploatare, a creşterii duratei de viaţă, respectiv pentru a obţine efecte economice considerabile reprezintă soluţia ce diminuează inconvenietele utilizării titanului. Din aceste considerente, lucrarea de faţă este rezultatul activităţii teoretice cât şi aplicative, în scopul înlocuirii pieselor din titan cu piese din oţel acoperite la suprafaţă cu straturi de titan fie prin procedeul de pulverizare termică HVOF, fie prin sudare WIG.