Abstract:
Pe plan național și mondial există o preocupare în multe cercuri ştiinţifice, în special în universităţi tehnice, de a pune la punct tehnologii de procesare a deşeurilor feroase mărunte şi pulverulente, rezultate din siderurgie, care dau posibilitatea reintroducerii acestora pe fluxurile industriale existente, realizându-se recuperarea unor elemente utile şi diminuarea semnificativă în ceea ce priveşte poluarea mediului.
Studiul efectuat în cadrul acestei teze, a fost orientat spre valorificarea deşeurilor feroase pulverulente prin procedeele - peletizare, brichetare, aglomerare - deşeuri rezultate pe fluxurile siderurgice (praf de oţelărie, şlam aglomerare-furnale, şlam de ţunder), de la procesarea bauxitei (nămol roşu), de la acoperiri metalice în vederea protecţiei suprafeţei împotriva oxidării suprafeţelor diferitelor piese (şlam de la cromare, nichelare etc.) şi a celor mărunte (ţunder, concentrat de fier din deşeu sideritic), precum şi a unor adaosuri bazice (var, bentonită). Deșeurile studiate, au provenit din zona Hunedoara, Brașov, Oradea, Sebeș.
În cadrul tezei a fost dezvoltat și implementat un instrument a cărui utilizare să constituie un suport real în monitorizarea gestionării diverselor tipuri de deșeuri din industria siderurgică, minieră și energetică. În prezent nu există o bază de date la nivel local și național privind deșeurile siderurgice, miniere și energetice.
Prin natura sa, lucrarea a necesitat o cercetare cu caracter multidisciplinar, abordând pe de o parte aria şi profunzimea cercetării în domeniul Ingineria Materialelor, fiind localizată în cadrul reciclării/valorificării produselor şi subproduselor provenite din industria siderurgică şi nu numai, iar pe de altă parte a abordat domeniul modelării matematice și al optimizării proceselor tehnologice în vederea valorificării acestor deșeuri. Pornind de la aceste aspecte consider că lucrarea de față este de utilitate practică, ea înscriindu-se în contextul valorificării deșeurilor industriale, pentru care există o preocupare atentă pe plan național și mondial.