Abstract:
În ultimii ani, în sinteza chimică un înteres deosebit se acordă
proceselor chimice sigure şi care să nu aibă efecte negative asupra mediului
înconjurător. Folosirea unor compuşi netoxici şi cu reactivitate mărită care să
înlocuiască compuşii toxici în sinteza organică a devenit o problemă
importantă din punct de vedere al mediului încojurător.
Fosgenul, un compus extrem de toxic, este una din principalele
materii prime utilizate pentru prepararea derivaţilor funcţionali ai acidului
carbonic. Cu toate că de-a lungul timpului s-au găsit diferite tipuri de
înlocuitori ai fosgenului care sunt compuşi stabili şi pot fi folosiţi fără
precauţii speciale printre care dimetil carbonatul, bis(p-nitrofenil)carbonatul,
trifosgenul, di-terţ-butil-dicarbonatul, 1,1-carbonildiimidazolul, 1,1’-
carbonilbisbenzotriazolul, S,S’- dimetilditiocarbonatul, unii din aceştia fie
sunt la rândul lor preparaţi din fosgen fie necesită condiţii energice sau
îndelungate de reacţie.
Atenţia noastră a fost îndreptată asupra bis(o-nitrofenil)carbonatului
un compus netoxic şi stabil, în literatură fiind cunoscute doar reacţiile de
transesterificare ale acestui carbonat în urma cărora s-au obţinut carbonaţi şi
policarbonaţi.
În cadrul grupului nostru de cercetare bis(o-nitrofenil)carbonatul a
fost reobţinut şi a fost utilizat ulterior în reacţii cu diverşi nucleofili cu azot şi
cu oxigen fiind obţinuţi cu succes o-nitrofenilcarbamaţi, diaril şi dialchil uree
simetrice precum şi imidazolidinone şi oxazolidinone.
În această lucrare se prezintă o continuare a studiului reacţiilor bis(onitrofenil)
carbonatului cu nucleofili şi binucleofili cu azot în vederea obţinerii
a diverse uree simetrice şi nesimetrice, disubstituite şi trisubstituite, bis-uree
şi dicarbamaţi.
