Abstract:
Prezenta teză abordează subiectul unor soluții inteligente, aplicate în industria apei, care pot aduce beneficii substanțiale, pe fondul integrării tot mai accentuate a puterii digitale în mediile industriale existente. Astfel, după o recenzie amănunțită a stadiului actual al cercetării în domeniul de interes, se dezvoltă o aplicație software capabilă să monitorizeze şi să înregistreze parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic. În continuare, se studiază şi implementează practic metode şi strategii de utilizare a datelor acumulate, pentru a transforma unealta într-una proactivă, cu posibilități de a influența, în mod pozitiv, sistemul supravegheat. În final, activitățile culminează cu dobândirea unei automatizări complete a unei modalități de aplicare a unei strategii inovatoare de reducere a consumului de energie într-o stație de tratare şi distribuție a apei potabile, bazată pe prioritizarea surselor acesteia.