Abstract:
Prezenta lucrare continuă demersul început prin lucrarea teoretică intitulată
„Mijloace urbanistice și arhitecturale pentru creșterea securității alimentare în mediul rural
central-european”. Începe printr-o reluare sintetică a concluziilor acestei analize. Acestea
vor ajuta la interpretarea informațiilor despre teritoriul studiat adunate și sistematizate în
capitolul 2. Studiul abordează teritoriul prin 6 filtre de analiză: istoric, geo-ecologic, al
infrastructurii, al patrimoniului cultural, social și economic. Concluziile analizei extrag
esențialul din fiecare subcapitol și justifică pe baza lor o restrângere subsecventă a ariei de
implementare a masterplanului. Mai departe, cu ajutorul cunoștințelor dobândite și al
informațiilor comprimate în lucrarea teoretică dar și al concluziilor proaspetei analize
teritoriale, am formulat o viziune de dezvoltare pe care o considerăm viabilă pentru arealul
studiat. Am prezentat apoi contextul actual care ocazionează aplecarea asupra unui
asemenea proiect și mijloacele financiar-juridice prin care el poate fi implementat. Pe baza
tuturor acestor setări, am redactat tema de proiectare care prezintă mai în detaliu
principalele așezări din arealul de implementare, un set de principii orientative de abordare
și un set de cerințe obligatorii. De menționat că tema de proiectare rămâne un document
deschis ce va suferi modificări, actualizări, completări și adăugiri pe măsură ce înaintăm în
elaborarea proiectului, în colaborarea cu beneficiarii și utilizatorii și în aflarea de informații
noi. În cele din urmă am formulat un concept care sperăm să răspundă bine provocărilor și
aspirațiilor stabilite.