Abstract:
Teza prezintă stadiul actual al conceptelor, metodelor,
instrumentelor topo-geodezice utilizate pentru urmărirea clădirilor
speciale şi barajelor supuse deformaţiilor, cu exprimarea valorilor
obţinute în urma măsurătorilor de teren şi a concluziilor care s-au deprins
în urma studiilor şi cercetărilor efectuate.
Cercetările efectuate au evidenţiat necesitatea unei abordări
moderne bazate pe generarea diferitelor raporturi calitative sub forma
indicilor de precizie evaluaţi şi a elementelor caracteristice elipselor de
erori pentru punctele reţelei de urmărire.
Astfel, pe baza studiului realizat şi a rezultatelor concrete
obţinute în diferitele etape ale cercetării, am constatat că alegerea unei
metode corecte şi a tehnologiei corespunzătoare, reprezintă certitudinea
unei interpretări corecte a valorilor măsurate şi prelucrate ulterior cu
algoritmi de calcul bazaţi pe conceptele de compensare a observaţiilor din
teoria erorilor de măsurare.
Există situaţii, când aceste metode se pot combina între ele,
funcţie de comportarea obiectivului studiat, astfel creându-se o legătură
între măsurătorile unghiulare şi cele liniare care, în final vor genera
valoarea absolută a deplasării sau deformaţiei construcţiilor respective,
aspect urmărit şi pe parcursul cercetărilor efectuate.
Elementele cuprinse în prezenta lucrare se doresc a fi o etapă
dintr-un proces îndelungat de monitorizare care va continua şi pe
parcursul următorilor ani.