Abstract:
Rolul galeriei de admisie în pregătirea amestecului carburant a
devenit datorită cerinţelor tot mai stricte impuse m.a.s.-urilor actuale
deosebit de complex. Astfel, asigurarea calităţii amestecului carburant în
toate condiţiile de trafic precum şi umplerea optimă a cilindrilor la toate
regimurile nu mai sunt doar deziderate, ci realităţi care caracterizează
traseele de admisie actuale.
Pentru a asigura cantitatea de aer necesară arderii complete a
amestecului carburant se recurge la diferite soluţii constructive, cum ar fi
trasee de admisie cu geometrie variabilă, trasee la care lungimea galeriei de
admisie variază în trepte sau continuu, asigurând astfel lungimea optimă de
admisie pentru o plajă largă de turaţii, efectul dorit fiind cel de
supraalimentare prin rezonanţă.
Funcţionarea fără probleme a sistemelor avansate de admisie
prezentate mai sus se poate face numai în prezenţa unui sistem de filtrare a
aerului admis la fel de performant, astfel şi acestuia din urmă impunându-ise
cerinţe la fel de complexe.
Pentru a observa influenţa elementului filtrant asupra eficienţei
sistemului de filtrare, s-au măsurat caracteristicile motorului la modificarea
parametrilor elementului filtrant (permeabilitatea mediului filtrant).
Rezultatele obţinute arată că elementul filtrant dimesionat corespunzător
pentru a asigura debitul de aer necesar şi în cazul îmbâcsirii parţiale nu are
o influenţă majoră asupra debitului de aer admis în cilindrii, chiar dacă se
dublează sau injumătăţeşte debitul elementului filtrant.
Datorită adoptării pe scară largă a biocombustibililor, s-a făcut un
studiu al influenţei pe care acest tip de carburant o are asupra funcţionării
motorului. Astfel, s-au măsurat parametrii motorului la alimentarea cu un
amestec de benzină-izopropanol 50-50%, pentru a observa eventualele
influenţe ale unui amestec combustibil cu concentraţie mare de alcool.