Abstract:
Lucrarea/proiectul de față se face ca un semn de respect – un mod de comemorare a unor suflete pierdute în urma unor atrocități, în urma unei nevoi/„sete” de consum cultural local și care nu este satisfăcut cu piața actuală, dar și nevoia unui exemplu de bună practică.
Cele prezentate, fac scenariul unui muzeu memorial – Muzeul Memorial al Masacrelor, un muzeu ce se extinde și face ca satul să fie un participant activ în conturarea sa. Comuna Treznea, dar și altele, au fost scenele unor orori în toamna anului 1940, perioadă în care mulți oameni și-au pierdut viața. Azi, se vorbește mult prea puțin despre aceste lucruri și chiar personal pot afirma că nu a existat o preocupare în această direcție din partea sectorului educațional pentru a informa cetățeanul/elevul cu privire la această pagină de istorie.
Studiul propus pornește cu un context istoric puternic, o cronologie a evenimentelor și un moment în care se poate descoperi povestea și continuă cu analiza „scenelor” prezentate în primele capitole și a potențialului pe care l-ar putea avea o astfel de instituție. S-a urmărit identificarea tuturor factorilor ce ar putea intra în ecuația unui astfel de proiect și conturarea unui discurs pe care această instituție l-ar prezenta constant, adaptat vremii, cerințelor și nevoilor. Muzeul nu mai devine un loc de expunere, devine un actor local, un sprijin, un spațiu educațional și de formare.
Un alt aspect important a fost urmărirea aspectelor ce țin de ordin legislativ și înțelegerea acestora, dorind/având aspirația de a realiza o parte a proiectului subterană, iar astfel totul se prezintă cu mai multe provocări.
Acest muzeu devine vocea unor oameni, unor oameni care nu au apucat să își spună povestea.
