Abstract:
Localizat în cartierul istoric Cetate, în punctul 0 al orașului Timișoara, spațiul ales
pentru refuncționalizare se află la parterul unui imobil care apare prima dată atestat în anul
1929 într-o carte poștală, însă nu putem data cu exactitate momentul construcției
deoarece, bulevardul este definit odată cu demolarea fortificațiilor și strategiile de
planificare urbană de la finalul secolului XIX, figurând pe planul proiectat de Ybl. Lajos și
Kovács Aladar din 1893 (informație preluată din studiul istoric urbanistic al cartierului
Cetate – realizat de S.l. dr. Arh. Bâldea Maja și Conf. dr. Arh. Gabriela Domokoș Pascu).
Pornind de la o istorie relativ firavă, nedatată, a spațiului ales pentru amenajare, am
găsit un numitor comun – un fir afectiv, numit nostalgie pentru a defini tema amenajării și
influențele stilistice. Explorând concepte din zona emoțională a consumului, ritualurile
mesei în diferite culturi și strategiile actuale de marketing, am descoperit termenul
anemoia. cel mai des acesta fiind asociat cu locuri, cu sunete, cu gusturi. Conform celor
mai recente studii de marketing, „evocarea nostalgiei în procesul de vânzare activează în
consumator sentimentul de liniște și relaxare” [1] dorindu-și să consume/ utilizeze cât mai
mult produsul targetat. Însă studiile arată că nostalgia depășește granițele timpului trăit de
consumator, acest sentiment se numește anemoia și este definită în “The Dictionary of
Obscure Sorrows”, scris de John Koenig ca fiind – nostalgia pentru un timp pe care nu l-ai
trăit.[2]
Amenajarea propusă este construită în jurul acestui sentiment de anemoia, îmbinând
referințe vizuale și simbolice din mai multe epoci și spații culturale. Am utilizat tehnica
colajului temporal în selecția obiectelor de mobilier, asociind influențe din stiluri și perioade
diferite, pentru a crea o atmosferă atemporală, dar familiară. Texturile bogate, cromatica
caldă și detaliile decorative evocă, în mod subtil, amintiri fabricate, dar verosimile – o lume
cunoscută, deși niciodată trăită. Aici, fiecare obiect, culoare sau textură contribuie la
construcția unei povești afective, invitând vizitatorul nu doar să consume, ci să simtă.
Spațiul devine astfel o prelungire simbolică a ideii de „acasă”, un refugiu interior în care
timpul pare suspendat. Într-o societate marcată de ritm accelerat și fragmentare
emoțională, proiectul propune o întoarcere la esență: la comuniune, la liniștea familiară și
la plăcerea autentică a mesei savurate alături de cei dragi.
În acest context, asocierea numelui „dor” a venit firesc, cuvântul fiind unul din cei
mai expresivi termeni ai limbii române, endemic, neavând un corespondent direct prin
traducere în alte limbi sau dialecte, reprezentând un concept cultural mai degrabă decât
BUPT
un simplu substantiv. Din punct de vedere al înțelesului, cuvântul dor se află la intersecția
dintre absență, nostalgie și afecțiune. Semantica lui depășește granițele limbajului uzual.
De asemenea, restaurantul amenajat îți propune să se afle sufletește la intersecția acestor
trei cuvinte puternice, exprimând un concept - simbol al profunzimii sufletești, al unei relații
afective intense cu trecutul, cu absența, cu identitatea. Accentul este astfel pus pe căldură,
intimitate și familiaritate, spațiul este gândit ca un loc de reîntâlnire și regăsire - cu gusturi,
cu amintiri, cu cei dragi.