Abstract:
Lucrarea își propune să abordeze o temă de o importanță socială și arhitecturală
deosebită: amenajarea unui centru de zi pentru persoane cu dizabilități, localizat pe
parterul unei foste vile de protocol. Alegerea acestei teme a fost motivată atât de
necesitatea extinderii infrastructurii accesibile pentru persoanele cu nevoi speciale, cât și
de potențialul de reconversie funcțională a unor spații existente care pot fi valorizate
printr-o intervenție arhitecturală atentă și empatică. Totodată, consider că un astfel de
proiect ar aduce un plus valoros comunității locale, fiind un pas spre o Timișoara mai
deschisă, empatică și mai bine pregătită să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor. Într-un
oraș în plină transformare, este esențial ca incluziunea socială să fie susținută și prin
infrastructură.
Obiectivul general al lucrării este explorarea și dezvoltarea unui concept de amenajare
interioara, studiat la nivel interdisciplinar care sa creeze un spațiu funcțional, estetic și
accesibil tuturor. Spațiu care în același timp sa pastreze povestea imobilului și să susțină
schimbarea narativei funcțiunii, atat vizual cat si funcțional.
Centrul de zi MOSAIC, pentru persoane cu dizabilitati este organizat în trei categorii
funcționale principale: săli de curs destinate activităților educative și de dezvoltare
personală, săli de terapie pentru susținerea recuperării fizice și psihologice, și săli de
socializare, care încurajează interacțiunea, comunicarea și integrarea socială a
beneficiarilor.
Conceptul de amenajare își are rădăcinile adânc ancorate în povestea clădirii, preluând
elemente stilistice și funcționale specifice vilei existente și reinterpretându-le într-o manieră
contemporană. Acestea sunt transpuse grafic prin jocuri de contrast și antiteză, creând o
relație deliberată între vechi și nou. Analiza macro și micro a texturilor este inversată: dacă
în structura originală predomină liniile drepte la scară mare și formele curbe la scară mică,
în intervenția propusă se adoptă o abordare opusă – liniile drepte sunt concentrate la nivel
micro, iar formele curbe capătă amploare la nivel macro. Acest tip de raționament vizual și
spațial caută atât armonizarea, cât și delimitarea între trecut și prezent.
În concluzie, amenajarea poate fi privită ca un exercițiu de reflecție personală, dar și ca o
invitație adresată privitorului – de a înțelege empatia ca instrument esențial în arhitectură
și design interior, precum și de a reconsidera potențialul ascuns al clădirilor existente prin
reconversii funcționale surprinzătoare, care aduc un nou sens spațiilor uitate.