Abstract:
Înaintea cuceririi Banatului de către administrația habsburgica, așezările populațiilor
autohtone arătau cu totul diferit datorita structurii distincte a societății( din punct de vedere
cultural, social si material) ceea ce a influențat puternic modul de utilizare si ocupare a
terenului. Principiile după care a fost modelat teritoriul Banatului au fost cele ale
mercantilismului si absolutismului administrației habsburgice, regăsit in modul de utilizare al
terenului, al morfologiilor așezărilor, al lotizărilor, al arhitecturii etc.
Începând cu anul 1722, în fosta provincie Banat au fost colonizați treptat germani,
sârbi, unguri pe fondul nemulțumirii lor față de situația politică, socială și economică din
zonele de baștină. Construcția satelor din zona de câmpie înaltă a Banatului s-a realizat
folosind ca material principal pământul, din cauza lipsei de resurse.
Studiul se concentrează astfel asupra caracteristicilor noilor colonii, cu un caracter
permanent asupra colectivului general prin prisma influențelor culturale, a tehnicilor
constructive folosite. Locuințele coloniștilor au fost așezate pe locuri de teren anterior
nelocuite, urmând un urbanism de planșetă (în sistem tablă de șah, cu străzi rectilinii,
întretăiate în unghi drept, având la centru o biserică), obligați să se adapteze condițiilor de
rezidență impuse de Imperiul Habsburgic. În zona de câmpie înaltă a Banatului este
momentul de abandonare a organizărilor vechi, medievale în favoarea noilor așezări urmând
o optimă relație între cost-posibilități, efect-rezultat.
Se analizează influența activității politice și economice asupra dezvoltării urbanistice
in câmpia înalta a Banatului, precum și a modului de conformare la nivelul așezării prin
intermediul studiului de caz prezentat - localitatea Giera, județul Timiș. Se evidențiază astfel
conformarea modului de viață, edificare al societăților tradiționale bazat pe decizii urmărind
utilitatea practică, de aici rezultând adaptarea urbanistică la nivel de locuire, precum și la
nivel de așezare – repartizarea funcțiunilor, adaptarea la cerințe tehnice și microclimat.
Aceste așezări denotă valoare arhitectonică și urbanistică intrinsecă: conformație și
densitate rezonabile, materiale și tehnologii sănătoase, stabilitatea comunității printr-un
sistem de filtrare a acțiunilor exterioare nocive care atingeau rareori miezul alcătuirilor
materiale și sociale și se evitau eventualele transformări interioare lipsite de motivații solide.
Concluziile urmăresc analiza situației existente si posibilitățile de dezvoltare in
contextul dat, pornind de la corelarea dezvoltării in concordanta cu strategiile de dezvoltare
europene si finalizând cu prioritățile in următoarea perioada.