Abstract:
Principiile unei societăţi se bazează pe identitate, în cazul în care patrimoniul
construit şi natural dispar, nu ne mai putem regăsi. Doar prin păstrarea tradiţiilor, a
principiilor, respectarea patrimoniului putem să considerăm că avem o identitate ce ne
reprezintă. Datorită urbanizării, aşa numita “viaţa accesibilă” a dus la depopularea mediului
ruban, casele părinteşti au fost lăsate în voia sorţii, multe au dispărut, arhitectura tradiţională
s-a pierdut şi a fost înlocuită cu un stil total ieşit din contextele mediului natural. Multe tradiţii
şi obiceiuri au fost uitate. Oamenilor le este mai uşor să plece spre o zonă urbană accesibilă
din toate punctele de vedere fără să ia în considerare avantajele pe care le poate avea o
intervenţie în mediul rural, care în cele mai multe cazuri au câte o construcţie încadrată că
patrimoniu cultural (conac, biserica, cetate, sit arheologic, peisaje naturale, etc..).
Monumentele istorice poartă în ele un mesaj spiritual, tocmai de aceea tot mai mult
conştientizam importanta cunoştinţelor şi a identităţii unor generaţii care merită transmise
mai departe viitoarelor generaţii.
Conservarea şi restaurarea monumentelor istorice au ca scop salvarea obiectului în
sine cât şi păstrarea ca mărturie istorică.
Prin conservare înţelegem întreţinerea unui monument istoric, având grijă la orice tip
de intervenţie fie că este vorba de o inserţie nouă sau de aducerea unor modificări.
Restaurarea scoate în evidenţă valorile estetice şi istorice specifice fiecărui obiect în parte,
respectând configuraţia originală. Orice nouă intervenţie trebuie să fie distinsă punând în
evidenţă elementele importante. În funcţie de importantă (gradul de importantă) al
monumentului, se poate acţiona pe baza raţiunii, având în permanenţă în minte obiectul
creat de cei dinaintea noastră. [1]
Orice tip de intervenţie rurală, mai ales cu o importanţă culturală implica dezvoltarea unei
strategii care să aducă beneficii comunităţii locale, în scopul de a salva patrimoniul material,
imaterial cât şi cel natural. Desigur o intervenţie care ar duce spre turismul rural, trebuie să
implice locuitorii satului, fiind cel mai important factor pentru a anima un peisaj. În zilele
noastre multe zone rurale sunt părăsite, tocmai din cauza unei lipse de interes din partea
autorităţilor sau a unor persoane cu viziune care por depista un potenţial în a exploata o
resursă culturală, a unui cadru natural. [2]
În concluzie, consider că satul Apoș îndeplineşte toate criteriile necesare pentru a
putea dezvolta un centru cultural, care să devină o locaţie de adunare cunoscută pe plan
naţional. Imaginea finală de ansamblu va fi rezultatul unei oportunităţi de experimentare a
turismului rural, prin aplicarea unor metode de a valorifica şi conserva patrimoniul local şi
natural al zonei. Păstrarea tradiţiei de către generaţiile tinere vor salva şi vor menţine în viaţa
ţesutul rural autentic, un loc numit “casă” pentru zeci de generaţii din trecut.
Peisajul rural poate fi cel mai bine exprimat prin înţelegerea factorilor mediului de
dezvoltare socio-uman şi exprimarea artistică care are în centrul său omul. Vorbind de relaţia
peisaj rural - om - existenţa ca factori ce depind unele de celalate că balanţa între mediul
material şi cel spiritual trec prin existenţa umană, precum fiecare perioadă istorică a unei
societăţi, care şi-a lăsat amprenta perioadei asupra peisajului, nu doar că o adaptare la
condiţiile locuirii, cât şi a dorinţelor artistice de modelare a imaginii mediului înconjurător.
Peisajul rural se evidenţiază prin prezenta mai mult sau mai puţin pregnanta a
habitatului rural, caracterizat printr-o diversitate a condiţiilor socio-culturale şi naturale.
Arealul definit de peisaj ţine cont şi de relieful geografic al zonei, cât şi de zonele care au mai
multe comunităţi săteşti apropiate, astfel acestea se vor considera că ansamblul unui peisaj
rural. [3]