Abstract:
Datorită constatării faptului că în comuna Pietroasa peisajul cultural rural are o dezvoltare
ad-hoc, în care oamenii (deși cu resurse financiare reduse) nu conștientizează și nu se
folosesc la maxim de resursele locale, acționând într-o manieră individualistă, rezultă nevoia
identificării, conservării, valorificării și dezvoltării peisajului cultural rural și a resurselor
comunei. Parte a acestei probleme este abordată în cadrul acestui proiect prin găsirea unei
metode de exploatare sustenabilă a unor resurse locale care nu sunt exploatate, sau sunt
exploatate ineficient în momentul de față astfel punând în valoare patrimoniul material și
imaterial al comunei. În urma analizelor am ajuns la concluzia că în cadrul comunei (și nu
numai) există un exces de lână care nu se exploatează sub nicio formă și o dată cu pierderea
acesteia se pierd si tradițiile și cunoștințele legate de prelucrarea și folosirea tradițională a
acesteia.
Acest obiectiv poate fi atins prin deferite mijloace, dar am ales cel al Centrului de
Valorificare a Patrimoniului, cu partea sa componentă Centrul de Lână de la Poieni pentru a
putea angrena comunitatea locală în acest demers. Consider că un astfel de demers își pierde
esența și scopul dacă este implementat independent de nevoiele și dorințele comunității. Astfel
luând în considerare toate aceste lucruri un proiect care să aducă mijloacele de a utiliza
sustenabil toate resursele, care să creeze locuri de muncă pentru comunitate și care să pună
în valoare patrimoniul material și imaterial este varianta care poate produce cele mai multe
efecte favorabile în toate aceste direcții și poate aduce plus valoare zonei.
Astfel se propune Centrul de lână de la Poieni, care să vină cu o abordare holistică
care să ia în considerare toate fațetele problemei, de la peisaj cultural,patrimoniu material și
imaterial, la educare, comunitate, turism, șomaj, exploatare nesustenabilă până la factorii
economici indirecți care pot influența comunitatea satului. Această abordare poate aduce plus
valoare comunității și poate crește nivelul de trai al sătenilor rezolvând într-o anumită măsură
problema patrimoniului imaterial ce e pe cale să fie uitat.