Abstract:
De cele mai multe ori în restaurare obiectul de arhitectura trebuie văzut, metaforic, ca un
palimpsest; adică un amplu pachet de straturi vizibile sau invizibile din care corpusul final este
alcătuit și prin care conturează trăsăturile caracteristice a ceea ce reprezintă în prezent
obiectul. Iar pentru a putea înțelege modul prin care acesta trebuie abordat este necesară
separarea straturilor din care este format, studierea acestora, alegerea straturilor care au influențat și modelat cel mai mult obiectul de arhitectura, intercalarea și juxtapunerea de
straturi noi, care în momentul recompuneri tuturor straturilor în corpusul final să genereze o
soluție nouă.
Pe același șir de idei, abordarea sitului Centralei termoelectrice cu turbine din Anina
trebuie înțeles de la primul său strat care se extinde în afara limitelor fizice ale sitului, la nivelul
orașului și care defapt a jucat un rol dublu fiind pe rând un factor care a influențat modul de
dezvoltare al orașului, ca mai apoi să devină influențat de direcțiile de dezvoltare ale orașului.
În ciuda aspectului superficial de așezare minieră pe care orașul îl lasă la prima vedere,
așezarea are la baza mecanisme mult mai complexe care au modelat aspectul din prezent și
care s-au influențat reciproc. Practic este o așezare care are (în mod paradoxal) industria în
”inima așezării” pe un teritoriu clar definit (caracterizat de procese evolutive continue, cu
capacitatea de a-și modifica forma și conținutul foarte ușor), iar celelalte funcțiuni se dezvolta
în jurul acesteia.
Strategia generală pentru Anina focalizează o serie de direcții pe modul de abordare
al centralei, în încercarea de a genera mai multe paliere de acțiuni interdisciplinare cu mai
multe variabile (și din exteriorul sferei arhitecturii) pentru a realiza un parcurs coerent etapizat
care ar putea fi aplicat în realitate.
Conversia centralei urmărește satisfacerea intențiilor administrației locale de
valorificare a patrimoniului industrial prin deschiderea și amenajarea acestora spre a fi vizitate
(transformate în spații muzeale cu tematică tehnică), dar și rezolvarea unor probleme generale
cu care localitatea se confruntă (lipsa locurilor de muncă, situație economică precară și
probleme sociale) prin introducerea unei funcțiuni de tip cazare și masă capabilă să genereze
profit (pentru a se auto-susține), a crea locuri de muncă (mai ales pentru femei care își găsesc
foarte greu un loc de muncă), dar și pentru a crea un pol cultural și care să pună în contact
comunitatea locală cu diverși actori externi capabili să rezolve problemele sociale din zonă
prin închegarea comunității. Desigur acest pol cultural trebuie înțeles în contextul așezării,
adică adaptat și limitat la capacitățile comunității și administrației locale.
Modul general de abordare al centralei ca strategie generală sau strategie de intervenție,
poate fi comparat cu un proces ”metamorfozare”, deoarece se urmărește o dezvoltare lentă,
stric etapizată, care poate suferii modificări pe parcurs și care testează, experimentează și
adaptează fiecare acțiune a fiecărui actor implicat în tot acest proces.