Abstract:
În mediul social-cultural al României anului 2018, Anul European al Patrimoniului
Cultural, strategiile de dezvoltare și atenția tind să graviteze din ce în ce mai mult către zonele
cu potențial de centre culturale. În ansamblul general al Uniunii Europene ce încurajează și își clădește programele turistice pe fundamente culturale, administrația din România a văzut în
ultimii ani o abundență de programe și strategii ce vin în sprijinul valorificării potențialului turistic
nevalorificat al țării. Astfel observăm cum se încearcă parcurgerea unui spectru cât mai
elaborat din domeniile înglobate în generalul termen ”cultural” ce definește intenția programului
din acest an. Printre altele, observăm apariția orașului stațiune balneo-climaterică Băile
Herculane ca element portretizat într-o aură de mister, precum nestemata neșlefuită. Orașul,
deși dezvoltat într-un mod aparte, dificil de organizat, nu doar că este înconjurat de pădurile
Parcului Național Domogled - Valea Cernei, dar posedă două caractere dominante de valoare
atât la nivel național cât și European. Caracteristicile resurselor subterane termale, a aerului
și a faunei și florei plasează stațiunea în nenumărate rânduri cu titlul de ”unicat” la nivel
European. Patrimoniul imobil constând în imobile, poduri și parcuri, precum și urmele istorice
care până și după milenii încă își mențin caracterele culturale ridică orașul din punct de vedere
al capacității de perpetuare a mesajului cultural transmis prin patrimoniu.
Orașul de pe valea Cernei prezintă discrepanțe și non concordanțe între principalele
elemente ce îl constituie, alternând concomitent dintr-o parte în alta a spectrului valoric.
Resursele naturale, în special cele termale se regăsesc îndeplinind un set similar de
caracteristici numai într-un singur loc în Europa, astfel venind deloc ca o surpriză faptul că
exact aceste resurse au dus la apariția și mai apoi la reapariția așezării în decursul istoriei.
Industria turistică reprezintă pilastrul principal, dacă nu singurul, în producția economică a
orașului, însă în ciuda acestui fapt, practicile conexe, în lipsa cărora industria nu și-ar putea
desfășura activitatea, sunt din ce în ce mai neglijate, aducând an după an dezavantaje
domeniului.
Mediul urban, fiind dependent de activitatea economică și în special de cea turistică a
devenit din ce în ce mai neglijat în decursul anilor, prezentându-se în anul patrimoniului cultural
cu monumente de interes național (clasă de importanță A) în ultimele stadii de degradare,
foarte aproape de colaps. Dezvoltările istorice, deși realizate coerent, întreținerea acestora
necesită o deosebită înțelegere și apreciere a efectelor experimentării mediului în modul în
care acesta a fost menit să fie parcurs.
Pătura socială cunoaște scăderi tot mai avansate cu fiecare an ce trece, astfel
devenind din ce în ce mai dificil pentru grupurile ce au inițiative spre o îmbunătățire să ajungă
la rezultatele propuse. Împreună în acest context deja greu de controlat vine mediul
administrativ ce încearcă protejarea culturalului în lipsa unui minim de reglementări de urmat
la nivel atât de dezvoltare, cât și de regenerare sau de întreținere a mediului construit.