Abstract:
”Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită.” spunea Albert Einstein. Acest
motto m-a determinat să cred că soluția ideală pentru rezolvarea problemelor Liceului de
Arte Plastice din Timișoara este recuperarea sediului inițial al acestuia, care deține după
părerea mea o ”zestre” autentică de istorie și care pentru mine ”merita toți bani din lume”. Nu
aceste principi îi pun în mișcare și pe cei din conducerea acestui oraș, care au ales să
înstrăineze vechiul sediu al liceului în condițiile în care aveau drept de preemțiune din partea
vânzătorului, fapt care m-a determinat pe mine ca student să abordez problema din alt unghi,
total opus, în loc de a salva, implicit restaura, să propun o clădire nouă pe un nou
amplasament. În acest caz, una dintre cele mai delicate probleme era aceea de a nu pierde
trecutul și implicit de a dezrădăcina acestă școală, care în felul ei a scris istorie pe plan local.
Cea mai banală și naivă soluție putea fi mimarea clădiri vechi pe un nou amplasament, dar
pe cât de naivă ar fi această soluția, pe atât ar fi și de imposibilă, deoarece ”goana după
fericire a omului” prin care se înțelege valorificarea la maximum a oricărei suprafețe de teren,
împinge îndici urbanistici la maximum și implicit suprafețele de teren necesare unei noi
construcții scad, astfel că mutarea liceului însemnă și reducerea posibilităților acestuia de a
se afirma ca entitate educativă la nivel de oraș, chiar și prin simplul fapt că nu mai
funcționează în centrul orașului ceea ce îi dădea o oarecare valoare mentalului colectiv
(inconștientului colectiv), descentralizarea lui ca instituție îi scade valoarea și stima de sine,
ceea ce tradus în finanțe înseamnă că a dat un teren scump pe unul ieftin, asta în cazul în
care terenurile ar fi avut aceeași suprafață, dar în cazul în care noul teren are o suprafață
mai mic decat cel înțial, pagubele pot fi cu mult mai mari.
Lucrarea de față, împlicit proiectul, încearcă să dea viață, pe cât se poate, tocmai
acestei idei naive și imposibile de a gândi și de a proiecta, dar firește că acest furt formal
propriu zis al vechi clădiri, prostesc până la un anumit punct, trebuie înțeles ca fiind un furt
de spirit, nu doar fizic, pentru a putea da naștere din nou liceului de arte de altădată.
Din punct de vedere cultural, Liceul de Arte Plastice din Timișoara, poate fi considerat
a fi o premieră educațională, una din ”premierele Timișoarei”, Timișoara fiind și primul oraș
din Europa continentală cu străzile iluminate electric, fapt care demonstrează că și lumina
intelectuală, spirituală a pornit tot din acest oraș spre restul țări, fapt cu care acest oraș se
mândrește atât de mult și care a fost posibilă și datorită influențelor occidentale din zona
Banatului, mult mai pronunțată față de restul țări, chiar și în zilele noastre.
După analiza din capitolul introductiv, lucrarea demonstrează că un nou sediu pentru
Liceul de Arte Plastice poate fi propus și construit pe un nou amplasament aproape de cea
mai de interes zonă comercială a orașului din zilele noastre, Iulius Mall, care a devenit un
punct ”0” al orașului, concurând ca importanță cu centrul orașului. Sitului este dispus în
prelungirea ”arterei” principale care leagă orașul Timișoara de orașul Arad, autostrada, care
în perspectiva nou creată devine arteră principală a zonei metropolitane Timișoara-Arad.