Abstract:
Educația este primordială în procesul de dezvoltare al populației, iar prin definiția
libertății, fiecare om are în mod egal dreptul la informare, cultură, educație și dezvoltare.
Persoanele cu dizabilități sunt în directă legătură cu nivelul de educare al societății, depinzând
de toleranța acestora și de căile de integrare în cadrul unei comunități. Activitățile de informare
a populației, de mediere a căilor de socializare și de integrare devin în acest sens ustensile
indispensabile pentru o societate închegată corect. Factorul financiar este de asemenea
important, iar lipsa educării și implicării populației depinde de acesta.
Lucrarea de față prezintă problemele întâmpinate în procesul de educare al copiilor cu
dizabilități, analizând metode și posibilități alternative de a fi rezolvate. Dezvoltarea sistemului
educațional românesc nu se produce în mod uniform și nu vizează spre revizuire toate
metodologiile școlare. Totuși, se subliniază predominant factorul uman al indivizilor și
dezvoltarea lor spre o carieră profesională și o viață independentă.
Conformarea actuală a mediului construit face ca acesta să fie greu accesibil tuturor
persoanelor, indiferent de starea lor de sănătate. În acest fel, dizabilitatea deja existentă se
transformă în incapacitatea de a avea acces la toate facilitățile existente în spațiul înconjurător.
Rezultatul acestor lipsuri conduce spre un comportament apatic al societății legat de
persoanele în cauză, la intoleranță și la dezvoltarea imperfectă a celor în cauză din punct de
vedere cultural, psihologic și social. Mai mult decât atât, lipsa școlilor special amenajate pentru
elevii în scaun rulant face ca adaptarea lor la cele existente să fie îngreunată, fiind exclus
obiectivul principal de educație, atenția fiind concentrată în jurul capacității lor de a se descurca
într-un spațiu neconfigurat pentru nevoile lor.
Propunerea unui centru de educare a copiilor cu dizabilități fizice nu se referă la
segregarea lor, ci la posibilitatea de a le oferi un spațiu special conceput pentru nevoile lor.
Lipsa adaptării spațiilor în general pentru un uz extins, face ca această soluția de față să devină
fezabilă. Poziționarea școlii în cadrul natural de lângă Pădurea Verde facilitează astfel
expansiunea sa spre un punct educațional semnificativ în cadrul județului Timiș, dar și în zona
de vest. Chiar dacă proiectul propune o dimensionare și amenajare a spațiului pentru utilizare
în totalitate de către copii în scaun rulant, nu se exclude o formă de învățământ incluzivă.
Scenariul propune o legătură strânsă cu școlile din zonă.
Așadar, în urma analizei bazelor teoretice legate de ideologii de educare a copiilor, de
psihologie în legătură cu spațiul și de conformări arhitecturale, soluția propune o abordare
unitară a zonelor, cu accent pe modul de educare al copiilor și pe calitatea spațiului.
„Cei cărora li se adresează această carte sunt persoanele cu dizabilități datorate conformării
arhitecturale, aceia care atunci când utilizează sau încearcă să utilizeze un spațiu, se pot
confrunta cu impedimente care ii împiedică să facă acest lucru, sau le permite doar cu
dificultate și inconveniente. Ei sunt conduși spre dizabilitate deoarece arhitectul care a
proiectat clădirea nu le-a anticipat nevoile sau le-a ignorat.” (traducere din limba engleza,
Selwyn Goldsmith – Designing for the Disabled, The New Paradigm)