Abstract:
Lucrarea de față prezintă o continuare a proiectului “Microintervenții în Peisajul
Cultural al Patrulaterului Aurifer” realizat în faza de prediplomă împreună cu studenții Bancoș
Adrian, Bistrian Eliza și Braje Mircea, vizând Arealul C. “Fluxul memoriei în Peisajul Cultural
Buciumănean” a venit ca un răspuns firesc la concluziile modului de funcționare ale
Patrulaterului Aurifer, rolul Arealului C în sistemul de inderdependențe, problemele și
oportunitățile identificate la nivelul comunei Bucium.
Lucrarea este structurată în 5 capitole, surprinzând astfel scările diferite ale strategiei și ale
microintervențiilor. Pentru a putea gestiona aceste diferențe și având în minte caracterul
istoric-memorial al arealului vizat, a fost dezvoltată o metodologie de abordare- flux și puncte
de acumulație, viitoarele microintervenții realizându-se în aceste noduri. Liniaritatea spațială
înțeleasă ca și flux continuu, timpul liniar înțeles ca și continuitate a civilizației, timpul ciclic
văzut ca și un mecanism ce pune sistemul în mișcare, sunt doar câteva din principiile care
au stat la baza dezvoltării acestei metodologii.
Trecerea se face gradual, în 2 planuri.
Pe de-o parte la un nivel teritorial, de la scara Patrulaterului Aurifer (1:300.000) la cea a
comunei Bucium (1:40.000). Sistemul teritorial s-a dezvoltat și a trăit încă din cele mai vechi
timpuri prin schimburile și fluxurile de mișcare apărute ca urmare a atracției pentru aur.
Asftel, la acest nivel este propus un masterplan pentru a detalia un segment din traseul
propus la nivelul Patrulaterului Aurifer, și anume TNP 3 (Poiana cu Narcise de la Negrileasa-
Bucium Poieni- Detunata Goală).
În cel de-al doilea nivel se prezintă 3 tipuri de intervenții- restaurarea unei clădiri existente,
amenajarea unui traseu natural și propunerea unor microintervenții ce marchează urmele
teritoriale din zona arheologică. Se face astfel o trecere de la morfotipologia peisajului, la cea
a obiectului de arhitectură (1:100, 1:50), iar mai apoi la cea a detaliului de arhitectură (1:10,
1:20)...și invers.
Totuși, trebuie să îți mărturisesc ție, cititorule, că această încadrare în sistemul de măsurare
este pur convențională. Se spune că este un mod de a simplifica, dar nu prin valorificare, ci
prin pierderea esenței lucrurilor.
În fond, omul nu dă măsura lucrurilor, ci se adaptează. Da! Crește, crește...și crește într-atât
cât să vadă obiectul de arhitectură și să simtă detaliul de arhitecură. Iar mai apoi, se micește.
Omul călător devine conținut în peisaj. Apare astfel o mișcare dinspre microcosmos, înspre
macrocosmos. Sau să fie în celălalt sens? În acest flux nu există opriri, ci doar puncte de
schimb- spațial și temporal. Toate acestea, supuse hazardului. [Ghiii]