Abstract:
Problematica tratării dependenței de substanțe în România evidențiază un deficit major de infrastructuri specializate și o abordare predominant medicalizată, concentrată asupra intervențiilor de urgență, în detrimentul recuperării pe termen mediu și lung. Centrele existente sunt insuficiente, inegal distribuite și, de cele mai multe ori, integrate în structuri spitalicești care nu pot răspunde adecvat nevoilor psiho-sociale ale pacienților. În acest context, lucrarea pornește de la necesitatea dezvoltării unui model alternativ de centru de reabilitare rezidențial, capabil să răspundă integrat procesului terapeutic și să reducă stigmatizarea asociată acestui tip de funcțiune. Lucrarea se concentrează asupra proiectării unui centru de reabilitare pentru persoane cu dependențe de substanțe, amplasat în comuna Șag, în proximitatea municipiului Timișoara. Abordarea propusă depășește paradigma instituțională clasică, investigând arhitectura ca instrument activ în procesul de vindecare, locuire temporară și reintegrare socială. Fundamentarea proiectului se bazează pe analiza bibliografiei de specialitate, a normativelor în vigoare, a studiilor de caz internaționale relevante, precum și pe interpretarea datelor statistice și a modelelor terapeutice contemporane. Studiul evidențiază rolul mediului construit în susținerea recuperării prin configurarea unui cadru spațial sigur, empatic și non-instituțional. Limbajul arhitectural de tip domestic, relația controlată cu natura și integrarea principiilor salutogenice și biofilice contribuie la reducerea stresului și la consolidarea stării de bine. Componenta rezidențială joacă un rol central, susținând autonomia progresivă a pacienților și echilibrul dintre intimitate și viața comunitară. Încadrarea centrului într-un context periurban facilitează reintegrarea socială și menținerea legăturilor cu familia și comunitatea. Rezultatele lucrării subliniază importanța unei arhitecturi sustenabile din punct de vedere social, economic și ecologic, capabile să se adapteze nevoilor în continuă schimbare ale utilizatorilor. Lucrarea demonstrează că arhitectura poate deveni un factor esențial în procesul terapeutic, contribuind la creșterea calității vieții și oferind un model replicabil pentru dezvoltarea viitoare a infrastructurilor dedicate tratării dependențelor în România.