Abstract:
Parte din peisajul cultural Transilvănean, cetatea țărănească Slimnic, este caracterizată de un lung proces de schimbare, definitorie tipologiei sale unice, care se situează astăzi ca ruină al unui șantier înghețat în timp. Abandonată de însăși comunitatea care a construit-o, cetatea, generator de patrimoniu material și imaterial, a rămas simbol al unei comunități care nu mai există. Similar procesului de reconfigurare permanentă a cetății țărănești, această lucrare și-a redefinit în permanență obiectivele, în esență, definind cea mai potrivită abordare de revitalizare posibilă. Rezultatul acestui proces a ajuns la concluzionarea a trei obiective principale: reintegrarea cetății în conștiința comunității, transformarea procesului ”înghețat” în temă a salvgardării patrimoniului din Transilvania și definirea Cetății Slimnicului ca ”cetate a experienței”. Astfel, urmând aceste 3 obiective principale, printr-o intervenție respectuasă și reversibilă, situată într-un dialog cu ruina, Cetatea Slimnicului poate deveni un transmițător de patrimoniu, indiferent de natura sa, poziționându-l în contextul peisajului cultural Transilvănean. Prin urmare rolul acestei lucrări a fost de a fundamenta această ipoteză, concluzionând că Cetatea Slimnicului sau Stolzenburg, deși într-o stare avansată de degradare, are spațiul și atmosfera potrivită ca aceasta să devină un adevărat transmițător de patrimoniu prin experiențe și să devină o cetate a experienței.