Abstract:
Lucrarea investighează potențialul patrimoniului industrial al Municipiului Reșița de a deveni catalizatorul unei regenerări urbane contemporane, într-un context marcat de declin demografic, pierderea funcțiunilor productive și fragmentarea identitară a orașului. Cercetarea pornește de la analiza detaliată a evoluției istorice a Reșiței, de la primele forme de locuire preindustriale până la perioada de glorie a siderurgiei și, ulterior, la declinul și transformările recente ale combinatului. Studiul contextual este completat de o analiză socială care evidențiază discrepanța dintre memoria industrială a generațiilor vârstnice și raportarea distantă a tinerilor la aceste spații, fenomen care accentuează necesitatea reintroducerii patrimoniului industrial în viața comunității. Analiza amplasamentului, structurată pe trei scări, macro, mezzo și micro surprinde relațiile dintre Combinatul Siderurgic și oraș, identificând atât disfuncțiile majore generate de limitările fizice și funcționale ale sitului, cât și oportunitățile pe care acesta le oferă datorită poziției sale strategice și valorii sale simbolice. În paralel, studiul teoretic abordează trei direcții conceptuale fundamentale pentru regenerarea zonelor industriale: Productive City, Regenerative Tourism și Human Scale Development. Acestea permit formularea unui set de principii, utile în reconversia patrimoniului industrial și în reintegrarea acestuia în dinamica urbană contemporană a Reșiței. Prin analiza comparativă a cinci studii de caz europene, lucrarea identifică tendințele actuale în reconversia platformelor industriale și extrage o serie de modele aplicabile sitului reșițean, evidențiind importanța flexibilității funcționale, a mixității, a conectării cu orașul și a valorificării spațiilor mari prin intervenții adaptate scării umane. Toate aceste etape converg în construirea unei strategii generale de intervenție, care are, la bază, reconversia patrimoniului industrial în infrastructuri culturale, turistice și productive, capabile să genereze noi relații sociale și economice. Rezultatele cercetării confirmă faptul că Reșița poate utiliza patrimoniul său industrial ca memorie și ca resursă activă pentru reconstrucția identității urbane și pentru repunerea orașului în circuitul cultural și turistic regional.