Abstract:
Lucrarea analizează impactul schimbărilor climatice asupra orașului Reșița și propune o strategie integrată de reducere a vulnerabilității climatice, construită pe intervenții la trei scări: macro (urbană), mezo (cartier) și micro (spații publice și peisaj). Studiul urmărește modul în care infrastructura, biodiversitatea și comunitatea pot contribui la adaptarea orașului la hazardele asociate schimbărilor climatice. Ipoteza de lucru pornește de la ideea că reziliența climatică nu poate fi dobândită prin acțiuni izolate, ci printr-o abordare coerentă, care pune în relație soluții bazate pe natură, adaptarea infrastructurii și implicarea comunității. În acest sens, concepte precum ”Water Sensitive Urban Design”, ”Nature-Based Solutions” și ”Just Resilience” sunt analizate și reinterpretate pentru a răspunde riscurilor locale, precum inundațiile urbane, perioadele de secetă, insulele de căldură și degradarea ecosistemelor. Metodologia este structurată în două etape. Cercetarea fundamentală analizează cadrul global, național și local al schimbărilor climatice, stabilind amploarea și urgența intervențiilor. Cercetarea aplicată identifică vulnerabilitățile Reșiței la scară macro, mezo și micro, relevând trei aspecte critice: expunerea ridicată la inundații, fragmentarea vegetației urbane, care limitează capacitatea naturală de autoreglare, și nivelul redus de conștientizare în rândul populației, în contrast cu numărul mare de strategii existente. Aceste constatări au generat întrebări de cercetare privind integrarea infrastructurii, naturii și comunității într-un cadru comun, răspunsurile fiind conturate prin analiza teoretică și studii de caz relevante. Rezultatele arată că adaptarea climatică a Reșiței depinde de abordarea integrată a celor trei dimensiuni vulnerabile, tratate ca un sistem unic. Concluziile subliniază necesitatea continuității rețelelor verzi-albastre, valorificarea terenului accidentat ca resursă urbană, creșterea permeabilității spațiilor dintre clădiri și implicarea activă a comunității prin informare și participare. Astfel, lucrarea propune un cadru strategic prin care Reșița își poate crește reziliența urbană, reconstruind relația dintre infrastructură, natură și comunitate. Modelul rezultat oferă un exemplu de bune practici pentru orașe cu provocări similare, arătând că reziliența devine posibilă doar prin acțiuni coordonate și prin valorificarea resurselor locale.